Interviu cu Cristian Bulugea https://www.facebook.com/Daydreamerro
Cum ai început să fotografiezi îndrăgostiți în gară?
În urmă cu doi sau trei ani, fotografia de stradă și o oarecare atracție a mea față de trenuri și gări m-au dus într-o dimineață geroasă în Gară de Nord. Dintre imaginile produse în acea dimineață, una a reușit să îmi atragă atenția în mod deosebit și să o studiez acasă, în fața calculatorului, mai mult. Impactul și pentru mine la revederea ei a fost destul de puternic și după ce i-am văzut “puterea de a stârni reacții” și în mediul virtual asupra privitorilor am considerat-o ca pe un “Așa da!”.
Pe măsură ce a trecut timpul au mai apărut sporadic în arhiva mea astfel de imagini. Odată ce le conștientizam, le executam și pregăteam pentru privirile celorlalți, ca un proces secundar a apărut în “reflexele sau pornirile mele fotografice” și o standardizare a acestui tip de imagine. Majoritatea au o compoziție destul de evidentă axată pe un cuplu separat bine de celelalte grupuri de oameni și de ideea de direcție sau călătorie dată de poziționarea mea față de ei și materialul rulant. Evident, există și excepții, poate la fel de reușite ca acestea, dar să zicem că personal le prefer pe primele.
Deja având conturată această rețetă să îi zicem, următorul pas a fost destul de firesc, venit din partea modului meu de viață și a pasiunii pentru fotografie. Nu mi-a trebuit decât o scurtă perioadă la sfârșitul anului trecut în care am frecventat săptămânal Gară de Nord. În câteva săptămâni au rămas imortalizate câteva astfel de momente, am prins și eu drag de ele cât și cei care îmi privesc imaginile și uite așa, împins de la spate și de întrebarea frecvență “Cum se numește proiectul tău?” a trebuit să îmi asum alcătuirea acestei serii scurte și denumirea ei. Așa am ajuns să strâng imagini în mod deliberat pentru ceea ce a devenit anul acesta “Dragoste Express” și să prezint proiectul celor interesați de el.
Este un proiect care va continua?
În mod sigur îl voi continua până voi ajunge să obțin imaginea pe care o am în cap ca fiind un cap de afiș al proiectului. Deja mă gândesc la ea și mi-o doresc însă sunt conștient că la felul în care fotografia de stradă funcționează, ea îmi va apărea în față, probabil atunci când mă voi aștepta cel mai puțin. E bine totuși că știu măcar intervalul orar când se va întâmpla, de ce fel de lumina am nevoie pentru realizarea ei, cam pe unde ar trebui să mă aflu și cam ce trebuie să aștept să îmi iasă în cale... :) În altă ordine de idei, sper să îi mai pot adaugă cel puțin o duzină de astfel de imagini, preferabil aceasta să fie o sumă rafinată de niște filtre personale legate de mesaj, compoziție și calitate iar printre ele să se afle și acea imagine!
Cum vei finaliza proiectul?
În speranța că voi ajunge acolo, la obținearea acelei imagini-simbol a seriei, ultimul pas ar fi publicarea acesteia, sub orice formă, însoțită eventual și de câteva note personale și explicații. Fie că e vorba de o prezență virtuală ca un articol final sau că o expoziție, principala satisfacție va fi posibilitatea de a o face cunoscută publicului larg.
Ce tehnică folosești?
Din punct de vedere tehnic lucrurile sunt relativ simple; am folosit până la momentul de față, pentru un procent foarte mare din imaginile seriei, un apărat D-SLR cu senzor crop x1,6 împreună cu un obiectiv fix de 50mm (am încercat și fotografierea cu obiective wide sau cu un kitt mirrorless însă nu mi s-au potrivit stilului). În funcție de condițiile de lumină, condițiile meteo și de modul în care mediul influențează parametrii unei imagini (suprafețe reflectoare naturale, obstacole, lumini artificiale) am preferat să merg pe o separare a subiectului de fundal destul de evidentă prin folosirea diafragmei pe o plajă scurtă între valorile 1,4 și 2,5 și “alterarea” mai perimisivă a celorlaltor funcții care duc la execuția unei imagini: am putut folosi valori ale ISO destul de mari pentru că prezența granulației nu m-a deranjat ci chiar a conferit în unele cazuri un farmec în plus (asta în cazurile în care lumina era foarte slabă), am putut jongla cu variații ale balansului de alb pentru accentuarea unui anumit tip de lumină (am observat că atât eu cât și ceilalți care mi-au privit imaginile am reacționat pozitiv la lumina “caldă” în acest caz). Ceea ce mi-am dorit să folosesc cu cât mai mult posibil au fost și timpii de expunere rapizi, sau cât mai rapizi posibil astfel încât să pot obține cât mai clar expresii, gesturi, momente.
Ca o trecere de la descrierea aparaturii la lucrul în teren, trebuie menționat faptul că pe cât reușești să îți faci aparatura să arate cât mai prietenos posibil pentru cei care urmează să îți devină subiecte cu atât îți cresc șansele de reușită în aceste situații. Așadar, evităm să folosim “tunuri” care ar putea intimida sau induce ideea de “presă”, încercam să facem ca aparatul nostru să arate a aparat de turist (eu unul am ales o curea multicoloră :))), facem tot posibilul ca aparatul să fie tot timpul ca o prezența naturală în mâinile noastre (nu îl ascundem, nu executăm mișcări bruște cu el) și pe cât posibil, dacă nu fotografiem măcar îl ridicăm la ochi și privim prin ocular în diverse direcții până când și prezența noastră și a aparatului devine obișnuită și de dorit chiar obiect al omiterii prin obișnuință a celor vizați :).
Mai departe, stict despre lucrul în teren pot spune că am ajuns să îmi fac o rutină din cunoașterea trenurilor care pleacă sau vin, mi-am studiat bine opțiunile din punct de vedere al poziționării mele pe peroane și mi-am făcut și o idee despre cele mai bune “fundaluri” pentru astfel de imagini. Încerc pe cât posibil așa cum am spus mai sus să nu fug sau să mă mișc repede către un anumit cuplu, iar dacă o fac prefer să fug pe alt peron și apoi să revin în apropierea lor. De aceea e mult mai bine să încerci să îi vezi din timp, eventual să îi “alegi” ca subiect încă de când intră din gară în zonă de peron, să poți ajunge liniștit în apropierea lor sau să te oprești odată cu ei, ca și cum ar urma să te urci în același tren. Nu vă rămâne din acel moment de făcut altceva decât să va faceți poate ajustări de ultim moment la setările aparatului și să decideți care este momentul în care veți ridica aparatul în direcția lor și veți declanșă. Avantajul extrem în situația aceasta este că dacă ați îndeplinit cu succes minimul de “cerințe” pe care le-am enumerat mai sus, este foarte-foarte posibil să fiți ignorați că fotografiați chiar dacă există “eye-contact” între una dintre persoanele vizate din cuplu și voi. Dragostea e mult mai importantă în acele momente! :)) Eu unul m-am foit preț de 5 minute în jurul unui cuplu şi i-am fotografiat cum am dorit eu fără că eu să fi existat pentru ei măcar o clipă. Este totuşi, foarte important pentru obținerea unei astfel de imagini să nu îi aveți “părtaşi” la momentul declanşării, fie că devin stânjeniți sau vor să apară într-o poză sărutându-l pe celălalt, din momentul acela naturalețea dispare şi gesturile se schimbă radical. Dacă veți avea posibilitatea sau curiozitatea să ajungeți să faceți asta, veți vedea pe o serie de imagini în care la început nu ați fost observat şi apoi “luat la cunoştință” cât de mult se schimbă atmosfera din imaginile suprinse.
Ce simți când îi fotografiezi, eşti emoționat, ți-s simpatici sau te simți un intrus care trage cu ochiul?
Am simțit în timpul în care îi fotografiam toate cele de mai sus. Am fost emoționat văzând atâta afecțiune, am zâmbit la gesturile stângace şi am râs la situațiile amuzante şi m-am simțit şi intrus atunci când lacrimile îşi făceau apariția alături de tristețe.
Ai aflat vreodată povestea lor? Le-ai trimis fotografiile?
Da, am multe poveşti pe care le-am cunoscut. Am ajuns să țin legătura cu unii dintre ei şi sunt bucuros că am făcut asta. Am obiceiul să mă duc să le arăt ce am surprins pe aparat atunci când îi văd fericiți, zâmbitori, relaxați. Pe cei cuprinşi de emoții, întristați sau cu lacrimi în ochi îi las să îşi spună “La revedere!”, aştept să plece trenul şi apoi pentru cel sau cea rămas/ă pe peron mă duc şi îi arăt, la fel pozele. De cele mai multe ori apare un zâmbet!
O poveste absolut frumoasă, o adevărată scenă de film mi s-a petrecut în față ochilor şi mi-a generat o imagine superbă. Un băiat a condus o fată la trenul care avea să o ducă departe de el, s-au sărutat şi nu şi-au desprins privirile unul de celălalt până când ea s-a urcat şi trenul s-a pus în mişcare. În mod normal, cine rămâne pe peron salută cu mâna sau face cale întoarsă sau mai priveşte cum trenul se îndepărtează. Ei bine...el a plecat cu paşi mărunți în urmă trenului cred că privind-o pe ea, apoi pe măsură ce trenul a căpătat viteză a început să alerge şi abia după zeci de metri parcurşi s-a oprit şi şi-a dus mâinile la frunte. Eram uimit şi curios, l-am urmat pe peron şi ajuns în dreptul lui am înțeles ce se întâmplă: omul plângea de se rupea cămaşă de pe el...l-am întrebat dacă e în regulă, dacă se simte bine fizic şi dacă îl pot ajuta cu ceva (am crezut că poate s-au despărțit sau că poate era ceva trist rău la mijloc). Mi-a spus că e ok, că nu are nimic doar că nu poate să stea fără ea şi că nu i se pare drept să mai existe distanță între ei (ea mergea la şcoală în alt oraş). Am încercat şi eu ca tot omul să-l îmbărbătez să-i spun că nu au intrat zilele în sac şi că vor ajunge să se vadă iar. I-am arătat şi pozele şi în glumă i-am zis: “Omule, haide lasă tristețea, până la urmă dacă te macină dorul aşa mult, nu te opreşte nimic să te urci mâine dimineață în acelaşi tren şi să te duci după ea şi uite aşa o revezi când vrei tu!!”. A urmat un “Hai salut! Vorbim când ajungem acasă să-ți trimit pozele”. A două zi, după ce am terminat de scos toate imaginile, ajung şi la cele cu ei, le trimit şi după ceva timp îmi vine răspuns: “Mulțumim frumos! Am văzut împreună pozele...eu m-am urcat azi dimineață în tren şi acum am văzut pozele când mi le-ai trimis, împreună cu ea”...
Ai făcut vreodată vreo statistică, câte săruturi se dau şi se primesc în Gara de Nord?
Ha ha!!! Nu! Nu aş mai apuca să pozez, nu aş mai ajunge acasă numărând sărutări... Şi aşa m-a întrebat lumea la un moment dat dacă m-am mutat în gară...:)))))
Cum îți alegi cuplurile pe care le fotografiezi? Este o chestiune de moment, îi vezi şi îi fotografiezi sau îi observi mai întâi şi apoi fotografiezi?
Aşa cum am spus şi mai sus, am ajuns să pozez cuplurile trecând prin diferite stadii chiar şi eu. La început la fel de mirat când mi se desfăşurau scenele în fața ochilor declanşam, apoi am început să observ de la distanță, să ajung să îi recunosc pe cei care s-ar potrivi seriei mele. Evident că şi acum ajung să fiu surprins şi eu, doar vorbim despre oameni aici şi frumusețea noastră este că suntem şi imprevizibili uneori. Aşadar nu exclud “momentul premergător momentului” nici acum, adică aceea clipă de adrenalină în care toate simțurile îți sunt încordate şi încerci să ajungi să îndeplineşti actul de a fotografia în secunde puține... cu tot ce înseamnă, setări făcute instinctiv, poziționat, ridicat aparatul la ochi şi declanşat.
Cum reacționează cuplurile care te observă că îi fotografiezi?
Surprinzător de bine. Probabil că vă aşteptați să vă spun poveşti cu amanți şi amante, cu aparatură spartă şi certuri. Nu, nu am întâlnit, şi am fotografiat ceva timp prin gară. Evident, tocmai pentru că nu vreau să fac rău cu imaginile mele, merg atunci când pot şi le arăt pozele şi îi întreb dacă e ok să le folosesc. Singura persoană care nu a vrut să folosesc pozele a fost un băiat... şi motivul era că nu îi stătea bine freza!!:)) Iubita lui, totuşi a primit pozele, iar eu m-am ținut de cuvânt. În rest, mă bucur nespus că reuşesc să le fac nişte surprize plăcute, toți sunt încântați şi asta contează pentru mine. Pe lângă asta, există şi câteva imagini în care am surprins momentul în care sunt observat, acel contact vizual prin obiectiv şi pot spune că şi ele au farmecul lor.
Ai vreo întâmplare amuzantă să ne povesteşti din momentele capturate în cadrul acestui proiect?
Păi, avem aşa: era să plec cu trenul fără voia mea încercând să tranzitez între peroane, prin vagoane. Apoi: am văzut cele mai interesante poziții de sărutat (cu un picior în tren şi unul pe peron, cu capul în jos pe scări şi piciorul în sus în tren, cu capul aproape prins de uşi, cu un picior pe peron şi unul în aer, în săritură spre buzele celui din tren şi cu ambele picioare în aer, cu genți lăsate în urmă pe peron din cauza sărutărilor).
Pot spune că mă macină faptul că am ratat o imagine cu ea alergând pe peron încercând să-l sărute pe el care se întindea de pe scară trenului să prindă sărutul, dar pot spune şi că sunt fericit că am şi prins o astfel de imagine cu care am câştigat şi un premiu I. Am mai povestit treaba asta: am asistat la o scenă care nu conținea un sărut sau ceva de fotografiat...trebuia filmată. Eu stăteam pe peron îmi cotrobăiam prin aparat iar prin fața mea trecea uşor trenul pus în mişcare, iar ei doi, un cuplu, discutau banalități de parcă erau în sufragerie la ei, sau la masă de seară, doar că el stătea aşezat pe treptele trenului iar ea mergea pe lângă tren de parcă urma să ajungă pe hol să îşi schimbe perechea de papuci sau la frigider să mai aducă ceva de ronțăit. Ha ha!
Văd că sunt numai tineri, au uitat oamenii Mari să se “iubească”?
Toată lumea iubeşte, “oamenii mari” îşi au deja obiceiurile bine înrădăcinate, sunt înțelepți şi trecuți prin aşa ceva, cel puțin aşa cred eu... pentru că la ei treburile stau altfel. În gară îşi stau alături liniştiți pe o bancă şi vorbesc, îşi pun la punct detalii minore, se sărută rapid şi sunt mult mai interesați de faptul ca cel care pleacă să călătorească în siguranță, să nu piardă trenul sau locul din tren :)) Ei ştiu foarte bine că dragostea se întoarce acolo unde îi este locul.
Ai surprins oare şi sărutul regăsirii?
Da, nu putea să lipsească! Şi l-am prins într-o zi specială :)
